Urmărește-ne pe:

Cursul Respect Pentru Resurse

Singura cale de reacție eficientă pentru a preveni schimbările climatice e să construim reziliență, iar primul pas în această direcție o constituie reziliența prin educație.

Cursul “Respect pentru Resurse” (RPR) va fi un opțional la decizia școlii (CDȘ) si adresează nevoia de educare precoce pe subiecte ce definesc și amenință lumea de azi: schimbările climatice, risipa alimentară si managementul deșeurilor. În fața lor, cea mai bună strategie e cea a dezvoltării durabile. Dar dacă nu avem cetățeni educați în acest sens, țara noastră nu poate susține o dezvoltare durabilă.

RPR explorează legăturile dintre mediu, economie și societate și este gândit ca o serie de activități care vizează dezvoltarea de competențe transversale, de management eficient, gândire critică, reziliență, cetățenie activă și autonomie. Toate acestea dorim să faciliteze un tip de educație care sprijină dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea.

Cursul este conceput de 2 ONG-uri clujene: Food Waste Combat și Clujul Sustenabil și este susținut de Raiffeisen Bank (sponsor principal) și LIDL România.
Va fi predat în școli în anul școlar 2021-2022,
cu prioritate în școlile publice.

Notă: Inițiativa se alătură efortului dezvoltării competențelor pentru dezvoltare durabilă, cuprinse și în propunerea alternativă de politică publică pentru educație, lansată de Reper21 (București).
Mai jos puteți urmări video-ul de prezentare al cursului opțional RPR:

Obiectivele cursului RPR

Stimulăm
gândirea critică și complexă
(pentru 300-500 elevi)
Creăm 15- max. 20 de clase
ambasadori
ai sustenabilității
Creștem cu min. 10%
implicarea elevilor
în proiecte civice de mediu

Cine a ales cursul RPR până acum?

6

Orașe

9

Profesori

17

Clase

729

Elevi
Notă: Mai multe detalii despre școlile interesate de cursul RPR puteți găsi aici: lista scoli

Cum poți cere cursul RPR?

Pentru a ne aduce în școala ta, scrie-ne un mesaj cu subiectul ”Solicitare Opțional RPR” la 
[email protected].

Echipa RPR îți va rămâne aproape și îți va oferi sprijin pentru implementarea cursului.

Ce spun profesorii cu care am interacționat:

  • “Am participat la acest pilot al cursului cu elevii mei și am văzut cum noțiuni despre care vorbim la orele de bio și geografie ajung să fie pentru prima dată cu adevărat înțelese de elevi. Iar noi, profesorii, descoperim în acest curs foarte multe metode alternative și distractive pentru a ajunge mai ușor
    la sufletul și mințile copiilor.“
  • “Presiunea asupra resurselor în lume a crescut în ultima vreme în mod exponențial și se pune tot mai mult problema a ce lăsăm generațiilor care ne vor urma. Un curs despre respectul pentru resurse este binevenit și sper să ridice gradul de conștientizare al elevilor și să-i facă să acționeze în viitor pentru dezvoltarea durabilă.“

Ce zic elevii, așa cum ne-au scris la final de atelier:

  • Ce ai învățat la cursul RPR?
    “Eu am învățat să îmi iubesc planeta, să nu mai folosesc pungi mereu și că nu fructele care arată bine sunt și cele mai bune!“
    - Elev, clasa a V-a, Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu"
  • Ce ai învățat la cursul RPR?
    “Am învățat că este important să reciclăm, să folosim caserolele proprii atunci când mergem la cumpărături, să verificăm ambalajul și să clătim sticlele sau ambalajele murdare înainte de a recicla. “
    - Elev, clasa a IX-a, Colegiul Național "Gheorghe Șincai"
  • Ce ai învățat la cursul RPR?
    Că se poate trăi și cool și sănătos! Este posibil să reciclezi, fără prea mult efort și totul ține de câteva alegeri și puțină voință! Eu vă mulțumesc!
    - Elev, clasa a XII-a, Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu"

Atelierele noastre în imagini

© 2021 Toate drepturile rezervate.
Food Waste Combat by JCI cu sprijinul LIDL Romania
Privacy Policy